ANAF va ceda Direcției Generale de Poliție a Municipiului București un imobil din sectorul 1 folosit în trecut ca spațiu de birouri de către Garda Financiară, Secția București. Clădirea, cu patru etaje și o suprafață desfășurată de 860 de metri pătrați, se află pe Bulevardul Mărășești. Profit.ro a relatat în februarie despre demersurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de a găsi sedii pentru instituțiile din subordinea ministerului și despre colaborarea cu ANAF în acest sens.
ANAF a cumpărat două mașini electrice, primele de până acum pentru parcul auto al instituției, și a montat și două puncte de încărcare (wall box-uri) pentru acestea în fața sediului central din București al instituției, după cum se vede din fotografiile Profit.ro incluse în acest articol și care pot fi văzute în GALERIA FOTO. Potrivit informațiilor Profit.ro, mașinile nu au fost arondate vreunui director, ci sunt utilizate de angajați în funcție de drumurile pe care le au de făcut în interes de serviciu. După cum a observa Profit.ro în toamna anului trecut, când atrăgea atenția că specificațiile destul de precise ale ANAF din caietul de sarcini se potrivesc cu modelele Renault Zoe, cele două mașini aflate acum în parcarea instituției sunt exact Renault Zoe.
ANAF a pregătit achiziția a două mașini electrice și a unei stații de încărcare care ar urma să fie instalată la sediul central al instituției, situat în București pe strada Apolodor. Costul total pentru stat al acestei afaceri ar ajunge aproape de 100.000 de euro. Având în vedere că sunt cumpărate doar două mașini, iar parcul auto plin de rable, multe nefuncționale, al ANAF este destul de mare, cele două autovehicule electrice nu vor salva planeta cu reducerea gradului de emisii. Cel mai probabil cele două mașini, care trebuie să aibă, printre altele, "volan îmbrăcat în piele, cu încălzire", sunt destinate unor persoane din conducere, nu inspectorilor care merg pe teren. Specificațiile destul de precise ale ANAF exclud Dacia Spring, care nu are volan încălzit, dar nici o baterie cu performanțele cerute.
ANAF a început demersurile pentru mutarea angajaților AJFP Ilfov într-un nou spațiu de birouri. Administrația județeană pentru Ilfov se află în prezent pe str. Lucrețiu Pătrășcanu, nr.10, sector 3, unde este, de asemenea și sediul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC). În timp ce spațiile de birouri în care se află DGAMC au fost modernizate în trecut, cele în care se află AJFP Ilfov nu, starea acestora fiind nu tocmai bună.
ANAF a mutat sediul Administrației Fiscale pentru Contribuabili Nerezidenți din strada Dimitrie Gerota nr.13, Sector 2, București, unde se afla anterior, la o adresă noua, în Piața Presei Libere nr.1, Corp C3, etaj 3, Sector 1.
ANAF intenționează să cumpere o clădire de birouri pentru a o folosi ca sediu pentru structura centrală din București, care ocupă în prezent diverse spații în mai multe locații din oraș, spații care nu îi aparțin. Potrivit informațiilor Profit.ro, șefii din Finanțe și ANAF s-au decis să cumpere o clădire de pe piața imobiliară și au abandonat varianta de a închiria, întrucât au considerat mai bună, ca perspectivă a costurilor pe termen lung, achiziția.
ANAF tatonează în prezent piața imobiliară în căutarea de spații de birouri pe care să le închirieze pentru aparatul central din București al agenției, însă conducerea Fiscului și cea a Ministerului Finanțelor nu exclud nici posibilitatea achiziției unei clădiri de birouri în acest scop, potrivit informațiilor Profit.ro. Structurile aparatului central al ANAF sunt răspândite acum în mai multe clădiri din București, iar intenția ANAF ar fi ca toate sau măcar cât mai multe dintre acestea să fie strânse în același sediu.
România își va depune candidatura pentru a găzdui sediul Agenției Europene pentru Medicamente în București, dar surse guvernamentale au declarat pentru Profit.ro că atât Regia Patrimoniului de Stat, cât și Agenția națională de Administrare Fiscală, cu multe spații în portofoliu, au transmis Guvernului că nu dețin în proprietate vreo clădire adecvată în acest scop. Prin urmare, Executivul va căuta pe piața liberă să rezerve, iar apoi, în caz de reușită a candidaturii, să închirieze clădirea potrivită ca sediu.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) s-ar putea muta într-un sediu nou în anul 2021, dacă proiectarea noii clădiri se va încheia în acest an și licitația pentru lucrările de construcție, estimate la 3 ani, s-ar încheia în 2018, reiese din datele remise de instituție la solicitarea Profit.ro.
Ceea ce veți citi în continuare – o poveste la întâlnirea dintre Caragiale (Căldură Mare) și Bulgakov (Diavoliada) - nu este literatură, din păcate, ci confesiunea unei situații dramatice trăită în ultimele trei săptămâni și jumătate de un antreprenor prins în mreje de ANAF. Un cod de TVA anulat poate distruge o viață, mai ales dacă decizia e o imensă eroare.
Inspectorii Fiscului nu vor mai veni să constate dacă spațiul de domiciliu fiscal există și dacă activitatea desfășurată se află în limita obiectului înscris în autorizația de funcționare, atunci când firmele solicită reactivarea fiscală.
Notificările ANAF referitoare la declararea inactivității fiscale s-au înmulțit considerabil, în ultima perioadă, semnalează o analiză Contexpert. Deși pentru remedierea problemelor depistate de Fisc sunt acordate 30 de zile, în practică pot apărea situații din cauza cărora termenul nu poate fi respectat. Consecința este pierderea codului de TVA și, prin urmare, a dreptului de a deduce taxa.
Noul sediu al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi proiectat de asocierea formată din Concrete & Design Solutions și Tahoma Bautrupp, clădirea cu șapte etaje urmând să fie construită lângă sediul Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) până cel târziu la jumătatea anului 2017.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a primit două oferte pentru proiectarea noului sediu al instituției, clădirea cu șapte etaje urmând să fie construită lângă sediul Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) până cel târziu la jumătatea anului 2017.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se va muta cu sediul lângă Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), într-o clădire cu șapte etaje care va fi construită până cel târziu la jumătatea anului 2017. Proiectul, consultat de Profit.ro și evaluat de specialiști la circa 10 milioane euro, relevă că imobilul va fi înconjurat cu un gard cu rol defensiv, dar cu aspect ”general prietenos” cu imediata vecinătate.